marți, 29 decembrie 2015

EXCLUSIVITATE - CU EUGEN PÂRVULESCU PREŞEDINTE, ERIC DE OLIVEIRA PEREIRA VA REVENI LA GAZ METAN MEDIAŞ!

"Adevărul verde în faţă" a avut privilegiul de a discuta, la sfârşit de an, cu Eugen Pârvulescu, cel mai îndreptăţit om din fotbalul medieşean de a fi desemnat preşedinte al clubului-fanion de pe Târnava Mare, după ce veneticul Ioan Horoba a fost suspendat (şi nicidecum autosuspendat!) din funcţie, ca urmare a unui conflict de interese. Fostul preşedinte al "pandurilor" (foto, împreună cu nepotul său, Lucas Andrei) a dezvăluit, marţi, în exclusivitate, faptul că ar accepta să devină conducătorul "alb-negrilor", absolut fără niciun ban, ci doar cu o primă de obiectiv (promovarea în Liga I). "Deşi am avut mai multe oferte, ca medieşean aş accepta oricând să fac "muncă voluntară" la Gaz Metan, mai exact până la promovarea în prima ligă. Sunt dispus să ajut clubul să ajungă din nou în Liga I la fotbal, însă oficial, ca preşedinte, aş veni doar dacă se doreşte cu adevărat performanţă, respectiv o participare, în maxim 2-3 ani, în cupele europene". Sursa citată a mai spus, în premieră, că l-ar putea convinge inclusiv pe cel mai iubit iubit dintre "stranieri", brazilianul Eric de Oliveira Pereira, să revină la Mediaş, după ce acesta tocmai şi-a reziliat contractul cu echipa japoneză de primă ligă Matsumoto Yamaga. "Am deja stabilită o întreagă strategie în acest sens rămâne doar ca şi Consiliul Director să-mi acorde girul pentru a declanşa operaţiunea promovarea", a declarat în exclusivitate pentru "Adevărul verde în faţă" Eugen Pârvulescu!

miercuri, 23 decembrie 2015

NEREGULILE SEMNALATE DE "ADEVĂRUL VERDE ÎN FAŢĂ" AU DUS LA SUSPENDAREA DIN FUNCŢIE A LUI IOAN HOROBA, PREŞEDINTELE CLUBULUI GAZ METAN MEDIAŞ

La exact patru luni de când "Adevărul verde în faţă" semnala multiplele nereguli înregistrate la clubul fanion al municipiului de pe Târnava Mare, Gaz Metan Mediaş, sub "înaltul patronaj" al preşedintelui Ioan Horoba, un personaj sinistru din fotbalul românesc, Comitetul Director al "alb-negrilor" a decis să-l suspende din funcţie - deocamdată pe o perioadă de 3 luni - pe fostul şef de sală de la ARO Palace Braşov şi unul dintre "fondatorii" celebrei şi de tristă amintire, "Cooperativă"! Cu siguranţă că respectivul demers reprezintă primul pas spre demiterea veneticului Ioan Horoba şi redarea către medieşeni a clubului Gaz Metan Mediaş, cel mai indicat în a-i lua acestuia locul fiind de departe Eugen Pârvulescu. Evident că, doar cârdăşia, respectiv subscrierea la multitudinea neregulilor consemnate în toţi aceşti ani de mandat al lui Ioan Horoba a condus la un astfel de deznodământ, din păcate mult prea tardiv pentru a se mai putea spera la o redresare rapidă a fotbalului medieşean. Cu siguranţă că doar în România e posibil ca un om aflat la vârsta pensionării care a făcut doar deservicii fotbalului autohton să fie "răsplătit" pentru contraperformanţă cu o nouă "înţelegere" valabilă pentru alţi doi ani, în condiţiile în care echipa de fotbal retrogradase în eşalonul secund iar cea de baschet se apropie cu paşi repezi de acelaşi fatidic deznodământ! Iată, în continuare comunicatul de presă emis miercuri de către Clubul Gaz Metan Mediaş: "În urma auditului anual făcut la Clubul Gaz Metan Mediaş, s-a dispus suspendarea din funcţie a preşedintelui Ioan Horoba pînă la clarificarea unor aspecte ce ţin de o posibilă situaţie de conflict de interese. În perioada următoare va fi realizată o verificare de către o casă de avocatură specializată care să emită un punct de vedere avizat. Pînă în momentul în care se va lămuri acest aspect, clubul Gaz Metan va fi reprezentat de către Directorul General Adjunct, Iosif Biro"!

duminică, 6 decembrie 2015

JALE MARE LA PNL MEDIAŞ, ÎN PERSPECTIVA ALEGERILOR LOCALE DE ANUL VIITOR!

Cu circa o jumătate de an înaintea alegerilor locale din 2016, în municipiul de pe Târnava Mare nu există încă un candidat pentru funcţia de primar, cu o notorietate şi o credibilitate indiscutabile, în măsură să-şi adjudece, fără prea mari eforturi, cel mai râvnit "fotoliu" din Mediaş. Se vorbeşte despre modificarea Legii Electorale, despre realizarea de construcţii politice sau apolitice, despre faptul că Mediaşul ar fi fost dintotdeauna un fief de dreapta. În niciun caz, Mediaşul a fost doar mereu în trend cu Transilvania, cu opţiunile electoratului din respectiva regiune istorică, fie că a fost vorba de alegeri locale, (euro)parlamentare sau prezidenţiale. Şi, cum la alegerile locale pentru funcţia de edil-şef contează în primul rând omul şi mai puţin (sau chiar deloc!) partidul, la Mediaş nimeni nu poate rosti, încă, răspicat: "ecce homo"! PSD Mediaş a avut în vedere un anumit profil de candidat şi a crezut că Mihai Macaveiu îl întruchipează pe deplin. A venit mai întîi Miron Neagu-Bălaşa şi a "decretat" că, prin respectiva nominalizare "cineva îşi bate joc de partid". Mai apoi, preşedintele (condamnat!) al organizaţiei judeţene al formaţiunii politice în speţă, Ioan Cindrea, a precizat că "La Sibiu şi Mediaş e nevoie de sondaje de opinie în rândul electoratului, pentru desemnarea candidaţilor PSD la alegerile locale" din vara anului viitor. Până una-alta, PSD Mediaş încearcă să-l promoveze pe Mihai Macaveiu prin aceeaşi strategie, neproductivă, "prafuită", cea a consultaţiilor medicale gratuite, oferite de "specialişti", la sediul din Piaţa Regele Ferdinand I. De-a dreptul jalnic! Însă, în vecini, la PNL Mediaş, jalea este şi mai mare. Unul dintre co-preşedinţii partidului (considerată a fi varianta de rezervă la alegerile locale de anul viitor) este grav bolnav, iar doi dintre liderii locali, primarul Teodor Neamţu şi Gheorghe Roman nu vor mai putea intra în competiţie (nici măcar în cea internă)! Iar asta pentru că, potrivit unui "decalog" al PNL, care va intra în vigoare la data de 11 decembrie, sunt stabilite reguli şi criterii clare pentru candidaţii la alegerile locale din 2016 între care "problemele penale" şi "traseismul politic". Christinne Thellmann, deocamdată singura rămasă pe lista liberalilor este încă departe - ca politician - de numele pe care îl poartă. Tot acest zbucium al celor mai importante partide politice s-ar putea constitui într-un culoar favorabil pentru construcţia apolitică ce va lua naştere luna viitoare la Mediaş, una constituită din oameni noi, independenţi, neexpuşi şi nepătaţi!!!

miercuri, 2 decembrie 2015

PLANUL DE REORGANIZARE AL SC "GOSPODĂRIA COMUNALĂ" SA MEDIAŞ A FOST APROBAT DE CĂTRE TRIBUNALUL SIBIU

"Adevărul verde în faţă" continuă să rămână un blog cu o imensă notorietate şi credibilitate în rândul opiniei publice din Mediaş, dovadă cei peste 400-500 cititori care accesează zilnic adresa web-site-ului în speţă. De menţionat că, săptămânal, pe adresa de e-mail a acestuia sunt remise opinii, păreri şi documente în premieră care însă nu sunt difuzate în spaţiul public decât după ce trec prin "filtrul" unor verificări de...rutină! Unul dintre semnale se referă la faptul că Tribunalul Sibiu a aprobat la ultimul termen de judecată, planul de reorganizare al operatorului public de drumuri, ceea ce înseamnă că lucrurile au fost ţinute tot timpul sub control, de către edili şi, pe cale de consecinţă, problemele legate de asfaltările din municipiul de pe Târnava Mare îşi vor găsi, în fine, rezolvarea. Cea pe care, de altfel, o aşteaptă toţi conducătorii auto din Mediaş!