duminică, 27 ianuarie 2013

CUM POŢI DEVENI CEL MAI TARE BLOGGER DIN ROMÂNIA, DOAR CU ARTICOLE COPY-PASTE!

Confesiunea în exclusivitate pentru "Adevărul verde în faţă", făcută în urmă cu trei zile de Giuleta Gabriela Marin, lidera Campionatului Naţional de Blogging, cum că "BlogalInitiative" ar fi o "făcătură", în sensul că premiile câştigate de participanţi se acordă în mod preferenţial şi doar "pe hârtie" a devenit "viral", instalându-se detaşat pe primul loc în topul săptămânal al articolelor de pe acest blog, cu peste 1.000 de vizualizări! Recunosc că în momentul în care am decis să aplic la respectiva competiţie, eram convins că e vorba de un concurs similar SuperBlog-ului, în care organizatorii nu fac parte din juriu, iar unii dintre sponsori sunt de calibru internaţional, ce n-au niciun interes să favorizeze un anume concurent. Tocmai din acest motiv am câştigat un netbook Asus, iar la următoarea ediţie la care am participat, un monitor şi un mouse, de asemenea Asus. Pentru că, să nu fim ipocriţi, dar nimeni nu participă la competiţii de gen doar de...amorul artei! Ei, bine, "BlogalInitiative" e altceva, o pseudocompetiţie cu o ştachetă extrem de scăzută. Practic poţi deveni cel mai "tare" blogger din România, exclusiv cu articole copy-paste. Mecanismul e simplu: pentru fiecare articol postat pe blogul înscris în competiţie se acordă un punct, indiferent dacă acesta participă sau nu la vreuna dintre campaniile propuse de organizator. În prezent, ocupantul locului al treilea (Cristi Moise) nu a participat la absolut nicio campanie, însă postează zilnic 8-10 texte. Adică zilnic îi intră acestuia în "cont" 8-10 puncte. În cazul său textele sunt creaţii propri, originale, însă am constatat că foarte multe bloguri (dintre care unul chiar din Mediaş) au, exclusiv articole copy-paste! Aşadar, în cele patru luni cât durează competiţia, poţi deveni lider autoritar al clasamentului cu...1.200 de puncte! Cu acestea fiind zise chiar dacă în momentul de faţă ocup un onorant (sau nu?!) loc 20 (facsimil) în Campionatul Naţional de Blogging, de azi mă consider retras de drept din această pseudocompetiţie!!! În continuare mă voi concentra doar asupra colaborării cu un blogger binecunoscut in România, Marius Călugăru alias Blogatu cel care a creat Piaţa de Advertoriale şi oferă pentru un articol publicitar pe blogurile selectate de acesta, între 20 şi 50 de lei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu