miercuri, 11 august 2010

GOLGETERUL LIGII I PUNCTEAZA PE TERENUL DE FOTBAL DAR SI PE RINGUL DE DANS



Mijlocaşul brazilian de la Gaz Metan Mediaş, Eric de Oliveira, cel care conduce detaşat în topul golgeterilor din Liga I, cu şase reuşite la activ în numai trei partide, este curtat cu insistenţă de mai multe grupări din România, dar şi din străinătate, Ajax-ul fiind ultimul club care se interesează de el . În vârstă de 25 ani, Eric nu mai vrea sub nicio formă să mai rămână la clubul din inima Transilvaniei, după expirarea, în vara lui 2011, a contractului său cu gruparea de pe Târnava Mare. “Am contract de Liga a II-a, de 30.000 de dolari pe an. Ştiu că s-au interesat de mine cluburi mai mici dar de tradiţie, precum FC Timişoara şi Universitatea Craiova. Despre marile cluburi însă, conducerea nu-mi spune nimic, pentru a nu-mi scădea randamentul. La Craiova n-aş accepta să merg, după ce Mititelu a zis că sunt sub Wobay ca valoare”, a spus cel alintat de către suporterii din Mediaş, “Eroic”. Olandezii de la Ajax Amsterdam l-au ratat pe brazilian în urmă cu zece ani, atunci când vroiau chiar să-l naturalizeze. Şi actualul său antrenor, Cristian Pustai susţine că mijlocaşul ofensiv din “ţara cafelei” ar trebui naturalizat pentru că “ poate fi o soluţie viabilă pentru naţionala României”. Eric de Oliveira chiar s-a arătat încântat de respectiva perspectivă, declarând că “ar fi o idee grozavă să pot îmbrăca tricoul României”. Într-un interviu în exclusivitate, Eric ne-a mărturisit că, dintre toţi colegii de echipă, se înţelege cel mai bine cu Paul Pârvulescu. Altfel, este decis să se căsătorească cu actuala sa logodnică, handbalista medieşeancă Cosmina Dancu, “ însă abia după ce va învăţa să danseze samba. Primele lecţii i le-am predat chiar în Brazilia, vara aceasta, când am fost împreună în vacanţă (foto). Eu pot spune că sunt un dansator de top, iar faptul că am fost instructor de dans încă de la vârsta de 16 ani, confirmă acest lucru. Altfel, aş vrea să mă stabilesc la Mediaş, îmi place mult oraşul şi oamenii de aici, dar din păcate ştiu că nu va fi posibil. Gaz Metan nu poate oferi contracte prea mari, iar eu vreau să câştig mai mulţi bani şi, totodată să joc în cupele europene. Ştiu că în curând mă voi despărţi de Mediaş şi mă doare sufletul pentru că o parte din el va rămâne veşnic aici”, ne-a spus într-o română aproape perfectă, Eric de Oliveira.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu